DoR Audio

În 2022, Andreea Vîlcu a scris un eseu despre cum a trăit mai toată viața cu datorii: la prieteni, familie, școală, colegi, inclusiv la bancă și facultate. După ce l-a publicat, i-a scris o fostă colegă de facultate, despre care n-a crezut vreodată că are probleme financiare. I-a povestit ce s-a întâmplat cu familia ei în pandemie, după ce tatăl ei și-a pierdut jobul: un rollercoaster de împrumuturi la prieteni, rate, refinanțări și bătut la ușa norocului. Eseul: https://www.dor.ro/sa-fii-sarac-e-o-rusine/ *** Prea Sărac este o serie audio despre cum trăim cu prea puțin. Gazda seriei, jurnalista Andreea Vîlcu, încearcă să înțeleagă de ce, într-o țară în care aproape jumătate de populație trăiește cu nesiguranța zilei de mâine, încă ne e greu să recunoaștem precaritatea ca realitate comună. Episoadele spun poveștile unor oameni care au trăit cel puțin o fațetă a precarității – părinți care au făcut alegeri financiare pe care azi le regretă, copii care repară și azi abaterile părinților, mame care muncesc 7…

O încheiere cu speranța că revista lasă în urmă curajul de a face lucruri noi și de a-ți spune povestea.

O școală din Botoșani pregătește viitori mecanici agricoli. Povestea lor e mai mișto decât crezi, dar și amenințările cu care se confruntă, mai mari decât ar trebui.

Medalii de aur, recorduri, faimă și alte povești din vara unui adolescent care a devenit cel mai rapid înotător din istorie.

În liceu, mi-am găsit cea mai bună prietenă – mai precis, nouă cele mai bune prietene. După 19 ani împreună, m-am întrebat ce ne-a făcut relația să dureze și ce am învățat despre prietenie.

S-au împlinit 10 ani de când noul Cod Civil oferă ambilor părinți șansa de a avea „custodia comună” a copiilor. Cum a reușit să declanșeze războaie o soluție legislativă menită să aducă armonie după divorț?

Divorțul e unul dintre cele mai traumatice momente prin care trecem, copii sau părinți; dar copiilor le lasă urme care nu mai trec.

O scrisoare a împins cel mai ascultat podcast din România să se chestioneze și comunitatea științifică să-și evalueze prezența în viața cetății. Ce n-a generat încă? Colaborare.

Criza refugiaților din Ucraina putea fi o ocazie pentru a întări încrederea între cetățeni și stat. Am folosit-o cum trebuie? Rusia a invadat Ucraina în zorii zilei de 24 februarie, dar despre război se vorbea deja de vreo două săptămâni. Primii refugiați au trecut granița chiar în acea zi. I-au așteptat voluntari și oameni obișnuiți, cu mâncare și pături. Mulți i-au și luat acasă. Din toată țara au început să curgă donații către vămi. După câteva zile, au început și autoritățile centrale să se miște: corturi pentru cazare temporară, bilete de tren gratuite. La început, părea că statul și societatea civilă se completează reciproc. Dar numărul ucrainenilor a urcat rapid la mii și zeci de mii pe zi, iar lucrurile au început să se complice.

În spatele promisiunilor de flexibilitate și antreprenoriat, viața curierilor de mâncare se zbate între accidente rutiere, oboseală cronică și precaritate.

O învățătoare din București a înțeles că, fără servicii de asistență socială, intervențiile educaționale nu sunt suficiente. De aceea, când asistența socială e limitată, își asumă tot ea sarcina asta.

Poate o Primărie cu mindset de „privat”, care își ascultă locuitorii, să readucă prosperitatea într-un oraș post-industrial?

E greu să faci pace cu o emoție care nu e văzută cu ochi buni de societate, pe care tu însuți ai reprimat-o violent, dar e necesar – altfel viața poate deveni un calvar.

Ionela Pădure, o profesoară de limba romani de 35 ani, vrea să sprijine copiii și tinerii din Vizurești, Dâmbovița să fie împăcați cu cine sunt. Face asta cu gogoși și picnicuri, dans, box și conversații lunare despre identitate.

Câțiva profesori din Odesa s-au refugiat în București, unde au încropit o școală pentru 200 de elevi ucraineni în numai o săptămână.

Lica și Zamfirică au fost căsătoriți peste 50 de ani. Au crescut o familie, au construit o casă și au avut o viață bună. Apoi, pe el l-a luat pandemia.

Un reportaj de Oana Sandu și Ana Maria Ciobanu, despre voluntarii, activiștii civici și asistenții sociali care ajută, în prima linie, refugiații care vin din Ucraina.

Am mers 700 de kilometri din Via Transilvanica prin ruralul românesc ca să‑mi descopăr curajul de a merge în ritmul meu.

Doi oameni încearcă, aproape un deceniu, să facă o relație să funcționeze. Eșuează. Ce spune asta despre ei și despre iubire?

După 25 de ani de faimă internațională cu Taraf de Haïdouks, lăutarul Caliu cântă neobosit, ca să ne convingă pe noi – și pe el însuși – că rămâne de neegalat.

Umilințele sărăciei nu se uită niciodată, nici dacă-ți propui – și cu atât mai puțin când alegi să te-ntorci în orașul natal. Dar ele pot fi iertate.

Un oraș bun e unul care are grijă de oameni. Și rolul unui activist - cum e Irina Zamfirescu - e să le amintească autorităților din București să-și facă datoria. Un reportaj de Georgiana Ilie.

Anul în care unui băiat de 13 ani i-a fost dor de toată lumea. Un reportaj de Anca Vancu.

Până la 25 de ani, eram convinsă că nu pot să mă abat de la destinul prestabilit de femeie romă. Apoi am plecat. Un eseu de Rowena Marin.

Sărăcia energetică e printre principalele bariere în calea unei vieți decente. Realitatea zonelor care trăiesc cu fire improvizate arată că soluțiile sunt dificile.

Pandemia m-a prins la capătul unor ani buni de auto-distanțare. Cum m-au ajutat atacurile de panică. Un eseu de Bogdan Coșa.

Ce poate face fiica după ce mama descoperă că are cancer? Un eseu de Laura Ionescu.

O boală psihică a început să-mi fure cine sunt, puțin câte puțin. Mă lupt cu ea de patru ani. Chiar și cu un diagnostic - bipolaritate și tulburare de personalitate borderline - încă n-am câștigat nimic înapoi. Autor și voce: Mădălina Bătrînca-Dimitriu

În 2016, tatăl meu a fost acuzat de abuz în serviciu. A fost momentul în care am început să ne redescoperim unul pe celălalt. Autor și voce: Mihai Mincan

Ce rol are joaca și cum îi facem loc în pandemie, în izolare și în viața de adult. Autor și voce: Ana Maria Ciobanu

Peisagista Diana Culescu traduce poveștile ascunse și strigătele de ajutor ale arborilor din parcul Cișmigiu și ne arată cum să-i salvăm. Autor și voce: Anca Iosif

Anca Nica are 35 de ani și ultimii 7 și i-a dedicat muncii pentru împuternicirea femeilor rome prin Asociația E-Romnja, atât la firul ierbii cât și în lupta pentru politici publice incluzive. Autor și voce: Ana Maria Ciobanu

În gimnastica românească, granița dintre performanță și abuz a fost neclară. N-ar trebui să fie. Text și voce: Andreea Giuclea. Colaj: Anna Grozavu.

Cine e Nelu Tătaru, ministrul de la care așteptăm soluții într-o pandemie care accelerează? Text de Sorana Stănescu și Vlad Odobescu, citit de Sorana Stănescu. Ilustrație de Andreea Juncă-Guzu.

Raed Arafat are o încredere fantastică din partea populației, dar și critici pertinenți. Ne poate ghida și printr-o criză pe termen nelimitat? Text și voce: Georgiana Ilie. Fotografie: Cătălin Georgescu.

Dacă nici măcar în familia ta nu poți să ai încredere să te crească în siguranță, atunci în ce să mai crezi și cum să îți trăiești viața? Text și voce: Ioana Burtea. Muzică și mixaj: Adina Nelu. Ilustrație: Andreea Cristea.

Ani la rând n-am știut să fiu aproape de oamenii importanți din viața mea. Poate perioada asta să schimbe ceva? Un eseu de Vlad Odobescu, citit de Răzvan Brăileanu. Ilustrație: Andrei Pacea

Cazurile de coronavirus dintr-un bloc din Suceava îl presează pe președintele asociației de proprietari să caute soluții de siguranță pentru comunitatea lui. Text și voce: Anca Vancu. Fotografie: Andrei Pungovschi

Un portret al Jamilei, autoarea celui mai cunoscut canal de YouTube de bucătărie din România. Text și voce: Ana Maria Ciobanu. Ilustrație: Dan Ungureanu

Alături de frica față de răspândirea globală a COVID-19 stă eșecul societății românești de a ține la distanță rasismul împotriva romilor. Text: Ioanida Costache. Traducere: Cecilia Laslo. Voce: Oana Sandu. Ilustrație: Tuan Nini

Un eseu de Irina Tacu despre cum singurătatea izolării provocată de pandemie a făcut-o să-și înțeleagă mai bine nevoia de a fi single. Ilustrație de Cami Dobrin.

Două luni am stat cu toții în izolare, așa cum cei mai mulți nevăzători trăiesc mereu. Ne va ajuta perioada asta să fim mai atenți la nevoile celor vulnerabili? Text și fotografie: Vlad Odobescu. Voce: Maria Bercea

La Casa de Copii „9 mai” din Bușteni au crescut mii de băieți între anii ’70 și începutul anilor 2000. Pentru unii dintre ei, revederea cu foștii colegi supraviețuitori ai sistemului de protecție comunist e o ocazie de a depăna amintiri, dar și de a le nuanța pe cele mai dureroase și ascunse. Text și voce: Ana Maria Ciobanu. Fotografie: Andrei Becheru.

Drumul lui Horia Tecău spre aurul olimpic trece prin terenuri de tenis mărginașe, mii de kilometri zburați lunar și o întrebare care se tot repetă: „Tu când te retragi?”. Text și voce: Diana Bădica. Fotografie: Alex Gâlmeanu

Nevoia de atenție, validare și faimă m-a transformat într-un hater printre primii influenceri din online. Încă mă lupt să scap de vechile obiceiuri. Text și voce: Ana-Maria Gheorghe

Într-o zi, am aflat că în pivnița casei în care am crescut au fost bătuți oameni. Așa că am decis să investighez ce s-a întâmplat. Text și voce: Laura Ionescu. Colaj: Oana Barbonie.

P0lly, Emy Alupei, Bruja și Brașov fac muzică și se exprimă așa cum vor. Chiar dacă asta-i mai sperie pe unii și pe alții. Text și voce: Irina Tacu. Fotografii: Roxana Neacșu.

Am făcut o plimbare prin Vaslui pentru a înțelege ce schimbă și ce ține în loc România de azi. Text: Vlad Odobescu. Voce: Milli Abagief. Fotografie: Cătălin Georgescu

De patru ani de când locuiesc în Germania, Cristi și Ioana învață despre nuanțele despărțirii de România. Text și voce: Nicoleta Coșoreanu. Fotografie: Cătălin Georgescu

O asistentă medicală comunitară dintr-o comună din Vaslui are în grijă 400 de familii vulnerabile care se luptă cu sărăcie, violență domestică și probleme de sănătate. Le poate ajuta să aibă o viață mai bună? Text și voce: Oana Sandu. Fotografie: Ioana Moldovan.